Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

să spună lumii că noi îi persecutăm pe credincioşi şi că nu acordăm libertate religioasă, nu-i aşa? spuse el râzând. Este perfect logic, gândii. Îi promisei lui Nikiforov că vom aştepta să nu mai fie nimeni pe stradă înainte de a trece la acţiune. — Bine, Kurdakov, spuse el. Du-te la oamenii tăi şi o să vă chem eu la momentul oportun. Mă alăturai oamenilor mei în micul salon din spate şi luai un pahar sau două cu ei. Constatai că efectul vodcii se făcea deja simţit. Tensiunea dispăruse, iar Vladimir povestea o întâmplare. Toată lumea râdea. Puțin după aceea, sosi Nikiforov, care zise: — Kurdakov, s-a făcut ora 23. Este timpul să vă aşterneţi la drum. Ridicându-se, Alex izbi masa şi ne vărsă paharele, îşi ceru scuze. Cum noi deschideam uşa, Nikiforov îmi dădu instrucţiuni de ultimă clipă; îmi spuse: — Kurdakov, îţi cer să răscoleşti bine şi localul ca să găseşti Biblii sau literatură. Ştim că aceşti oameni au literatură antisovietică. Trebuie să facem să ajungă, cât mai multă din ea, la Gorkom, care trebuie, la rândul lui, să o trimită la Moscova. Scotociţi deci casa cu cât mai multă grijă cu putinţă şi raportaţi-ne ce-aţi putut găsi. Încuviinţai. Camionul era staționat în spatele postului de poliţie. Victor se aşeză la volan, eu mă instalai alături de el în cabină, iar ceilalţi se înghesuiră în spate. Demararăm. În acest sfârşit de seară, nu era nevoie de sirene. Era târziu şi era puţină circulaţie. În orice caz, nu voiam să-i avertizăm pe credincioşi despre sosirea noastră. Numai centrul oraşului era luminat, cartierele mărginaşe se aflau aşadar cufundate în întuneric. Pentru a repera casa în care erau reuniți creştinii, trebuia să ne căutăm drumul urmând sinuozităţile străzilor întunecate din mahalale. În cele din urmă găsirăm strada şi rularăm fără zgomot. În „căutarea numărului indicat, încet, înaintarăm în lungul străzii murdare şi nepietruite. Incercai să văd dacă nu puteam repera oameni pe afară. Strada era pustie. Victor încerca să străpungă întunericul în stânga, iar eu în dreapta, privind totodată amândoi numerele caselor. După un moment, spusei: — Se află după prima intersecţie, Victor. Opreşte aici. Opri, stinse motorul şi ieşirăm. Le spusei băieţilor din spate să facă linişte. Nu voiam să facem zgomot pentru a nu ne trezi cu priviri indiscrete la ferestre sau cu oameni curioşi în stradă căutând să descopere ce se întâmplă. Mă îndreptai către casă, cu băieţii care mă urmau îndeaproape. Era o cabană cu acoperişul din lemn, ce se găsea ceva mai departe, pe partea stângă. Era înconjurată de o mică livadă de pomi. La Petropavlovsk, erau mii de case identice. Perdelele erau trase, dar se vedea strălucind o rază slabă de lumină. Ce era de făcut acum? Deodată, începui să mă simt puţin jenat. Nu se compara cu intervenţiile brutale pentru împrăstierea încăierărilor prin baruri. Atunci, ne aruncam şi ne cufundam în îmbulzeală lovind cu picioarele şi cu pumnii în stânga şi în dreapta până