Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

când ordinea îşi reintra în drepturi. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 77 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Aici însă, în loc de a fi confruntați cu încăierări, cu strigăte şi înjurături, aveam a face cu persoane care asistau pur şi simplu la o întrunire. li auzeam vag cum cântau înăuntru. Schimbarăm priviri. Ce era de făcut? Ei bine, eu trebuia să fac primul pas; mă apropiai aşadar de uşă şi lovii. Apoi lovii mai puternic. Aveam un aer nefiresc, în fața uşii, aşteptând să se deschidă. Era complet ridicol şi o ştiam. Ce privelişte ciudată oferea prezenţa noastră! În noapte, 14 vlăjgani bine clădiţi, în şir indian în lungul unei poteci conducând spre uşa unei căsuțe dintr-o stradă pustie, iar cel de la capătul şirului, bătea politicos la uşă! Curând, auzirăm paşi în interior. Uşa se deschise şi un bărbat de talie mijlocie apăru şi întrebă politicos: — Pe cine căutaţi? Ne privi un moment pe toţi şi când îi văzu bine în spatele meu pe ceilalţi oameni, înţelese despre ce era vorba. Faţa i se adumbri, dar îşi păstră demnitatea şi spuse: — Intraţi! Intrând, privii în jur. Era o căsuţă dintr-o singură cameră, mobilată foarte rudimentar, cu o bucătărioară în spate. Circa 12-13 persoane erau aşezate pe marginea patului sau pe scaune care fuseseră regrupate. Cântau încetişor un cântecel rusesc şi continuară să o facă, aruncându-ne totodată priviri neliniştite când noi voiam să deschidem gura. Bărbatul care ne deschise uşa ne întrebă în şoaptă. — Aţi fost trimişi de poliţie? Ghicea, evident, cine eram. Îi răspunsei, începând şi eu, automat, să şoptesc: — Da, suntem. Şi-mi spusei: Este ridicol! Am fost trimişi să împrăstiem o reuniune a credincioşilor şi iată-mă făcând conversaţie pe şoptite pentru a nu deranja întâlnirea! Inţeleseseră de acum că întâlnirea lor se apropia de sfârşit. Dar, lucru uimitor, continuau să cânte. Conversaţia noastră continua şi în curând, cântecul încetă. Atunci se întoarseră toţi să ne privească. Acum, credincioşii şi oamenii mei umpleau întreaga căsuţă. Eram într-adevăr încurcat şi, rămânând tot în defensivă, încercai să dau dovadă de autoritate. — Ce faceţi aici? întrebai. Şeful grupului răspunse: — Îl slăvim pe Dumnezeu. — Dar nu există Dumnezeu, replicai eu. — Ei bine, noi credem că există şi nu facem nimic altceva decât să-L slăvim, răspunse omul, care după mine trebuia să fie pastorul clandestin. — Nu aveţi dreptul s-o faceţi! spusei cu fermitate. — De ce nu? — Pentru că este împotriva legii. lar noi am fost trimişi cu ordinul de a face ca lucrul să înceteze. Atunci el spuse, pe un ton tot politicos: Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 78 DTA Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Dar noi nu încălcăm legea. Însuşi tovarășul Lenin a spus că locuitorii ţării noastre se bucură de dreptul şi de libertatea de a-L slăvi pe Dumnezeu. Nu mai ştiam, într-adevăr, ce să răspund. Văzând că avea avantaj asupra mea, începu să insiste: — Tovarăşu