Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ri sau tot felul de alte activităţi polițiste de rutină. Nikiforov cunoştea bine natura umană. Era un psiholog desăvârşit; studia spiritul şi comportamentul fiinţei umane. Îşi obținuse cunoştinţele în munca printre criminali şi îşi avea metodele lui. Şi le aplica şi asupra noastră. Ştiu să folosească exact mijloace care trebuiau ca să ne stimuleze. Se sili mai cu seamă, în timpul săptămânilor care urmară, să nu piardă niciodată ocazia de a ne umple de elogii în urma acţiunilor de o deosebită violenţă. Odată, când arestarăm doi hoţi şi-i aduseserăm la post, îi băgarăm pe uşă îmbrâncindu-i. Nikiforov le aruncă o privire rapidă şi strigă: Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 80 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Cum v-aţi făcut treaba? Uitaţi-vă la oamenii pe care i-ați arestat. Sincer, au un aer la fel de proaspăt ca şi atunci când s-au născut! Ce v-a apucat, copilaşi bucălaţi? N-aţi învăţat până acum să transformați figuri? leşiţi imediat cu ei şi aduceţi-mi-i cu un alt aspect! Vladimir şi Anatoli, cei doi campioni de box ai noştri, ieşiră cu aceşti nefericiţi. Imediat, ţipetele şi loviturile se făcură auzite. Cei doi hoţi le serviră ca sac de antrenament. Când intrară târându-i după ei pe cei doi criminali, feţele acestora erau de nerecunoscut. — Foarte bine, băieţi, zise Niki, faceţi progrese! Vă arătaţi acum aşa cum vă credeam! Băurăm vodcă, râzând şi glumind. Trecuserăm astfel de un palier al programului de brutalităţi al lui Nikiforov. Cu toate astea, nu pot arunca această vină numai asupra lui. Eram entuziaşti, începeam să prindem gust de acest gen de viaţă violentă, la fel ca şi el. Începuserăm în luna mai. Ne aflam acum la începutul lunii august. Cele mai multe operaţiuni constaseră din arestarea criminalilor sau din împrăştiera încăierărilor. Dar puţin câte puţin, Nikiforov începu să strecoare câte o mică razie asupra credincioşilor între certuri de derbedei şi arestări violente. Un raid într-un bar, o arestare de creştini. Învăţarăm rapid să transformăm figurile credincioşilor cu tot atâta uşurinţă cu care dispuneam de marinarii turbulenţi beţi. Cu toate acestea, descinderile noastre la creştini erau încă puţin importante; ne ocupam de grupuri mici se întâlneau în case private. Capitolul 13 La Elizovo, moartea loveşte pe neaşteptate Într-o vineri din luna august 1969, Nikiforov îmi telefona la Academie. Când răspunsei la telefon, îmi spuse: — Kurdakov, aş vrea să te văd la 5, în după-amiaza aceasta. După cum vorbea, înţelesei că urma să avem, în fine, posibilitatea de a dovedi ce suntem în stare să facem, de a ne plăti o dată toate umilinţele primei noastre întâlniri cu detestabilii de credincioşi. După cursuri, luai un autobuz şi traversai oraşul pentru a mă duce la cartierul general al poliţiei. Nikiforov mă aştepta în biroul lui. Îl găsii studiind imensa hartă de pe perete. — A, Kurdakov, făcu el, intră numai. Apoi, după obicei, trecu direct la problemă. — Kurdakov,