Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

cul care era pus jos în cabină şi găsii caviar. — Ei bine, Niki aisbergul nu pare a fi băiat chiar atât de rău, cum s-ar putea crede, am spus eu. Ne trebui aproape o oră să ajungem în satul Elizovo. Merseserăm pe drumuri în serpentine, pe versanţii colinelor. Inaintarăm pe un drum transversal, pentru a pătrunde în pădurea adâncă şi umbroasă. Ce zi frumoasă, caldă şi însorită! Ne înfundarăm în pădurea proaspătă şi verde. Consultând harta cu grijă, ajunsei la concluzia că ne aflam în apropierea râului Avaşa, care traversa pădurea deasă. Ne oprirăm, descărcarăm maşina, apoi îi spusei lui Victor să meargă s- o ascundă într-o vale. Scoaserăm sticlele cu vodcă din spate şi sandvişurile cu caviar din Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 82 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! cabină. Apoi ne croirăm drum printr-un hăţiş de mărăcini şi ne aleserăm un loc pentru picnic. O dată instalaţi, ne destinserăm. Alexandr se puse să zdrăngăne la chitară, desfacurăm două sticle cu vodcă şi curând picnicul se puse pe făgaş. Victor apăru din susul unei pante, se apropie cu paşi mari şi ne anunţă din mers: — Nimeni nu o să poată vedea maşina. Am tras-o într-o mică râpă şi este complet ascunsă. — Formidabil, îi spusei. Hai, ia un sandviş şi ceva de băut. Petrecurăm aproape toată ziua bând, mâncând şi cântând, povestind întâmplări şi huzurind. Pe măsură ce trecea timpul, ne îmbătăm tot mai rău. Ne amintirăm de camarazii noştri de studii rămaşi la Academie. Ei nu puteau părăsi baza decât foarte rar, în timp ce noi eram liberi să plecăm şi să venim după cum ne poftea inima. Băusem fără îndoială, puţin cam multă vodcă, pentru că aţipii. Când, în cele din urmă, mă trezii, era ora 15 şi 15 minute. Credincioşii aveau să vină dintr-un minut într-altul. Trebuia să acţionăm rapid. Petrecusem o zi odihnitoare, dar acum trebuia să ne punem pe treabă. Îmi privii oamenii şi, spre uimirea mea, constatai că aproape toţi erau pe jumătate beţi. Nici unul nu era atât de beat încât să nu se poată ţine pe picioare, dar erau cu toţii într-o asemenea stare euforică încât erau puşi pe harţă, gata să se ia la bătaie. — Hei, băieţii! urlai. Pregătiţi-vă! Trebuie să ne punem pe treabă. Pregătiţi-vă bastoanele! — Unde sunt? întreabă careva. Un altul strigă: — Le-am uitat. Sunt în camion. Ne trebuiau bastoanele. Fuseseră fabricate în Cehoslovacia şi concepute special pentru poliţia sovietică. Din oţel în interior şi din cauciuc la exterior, erau grele şi extrem de dure. O singură lovitură uşoară cu aceste bastoane putea provoca mari neajunsuri. Erau telescopice, o clapetă de pe mâner declanşa un resort în interior, permiţând astfel unui nou tronson din oţel, acoperit cu cauciuc, să iasă. Pentru a lucra de aproape, le menţineam la formatul mic. Dar când eram în aer liber, foloseam toată lungimea bastonului, după ce dădeam o mică lovitură seacă clapetei. Oamenii mei şi cu mine deveniserăm experţi în mânuirea bastoanelor noastre de poliţie, la fel de